La tango să nu te duci cu sacul (by Dollo)

(autor: Dollo; sursa: www.dollo.ro)

Dar poți să te îmbraci cu cele mai sexy haine pe care le-ai ținut până acum în șifonier, pentru că n-ai avut curaj să le porți în public.

Ce rochie frumoasă!, m-a complimentat E., una dintre colegele de „suferință” în serile de tango de luni și miercuri. Mi-era jenă să spun că e veche de câțiva ani, dar am spus. N-o purtasem decât o dată, la un Revelion, unde toată noaptea am tras de ea în jos, crezând că am picioarele prea dezgolite. O să vezi, la tango vei putea purta tot ce ai ascuns până acum în șifonier, pentru că nu aveai curajul să le porți în public, îmi zice ea zâmbind.

Ne reflectam, ca niște balerine ratate, în oglinda sălii de dans, încercând cu încă două colege să învățăm un pas de dans care începea cu ridicarea lascivă a unui picior, din șold. Oglinda ne răspundea cu gesturi stângace, de parcă n-am fi fost femei în toată firea, ci abia ieșisem toate de la o școală de maici. Cineva ne spusese că mișcarea trebuie să fie ca o autoîmbrățișare a coapselor. Sigur făcusem asta vreodată fiecare în propria intimitate, dar nu ne văzuse decât oglinda de la baie, probabil.

C., profa noastră, ne tot repetă că trebuie să ne mișcăm ca pisicile, lasciv, languros, felin, fie că mergem înainte sau înapoi, însă e aproape imposibil să te miști ca o pisică atunci când te simți ca Bambi pe gheață. Mă priveam în oglindă, cu rochia mea cea nepurtabilă până atunci, și mă întrebam ce mă reține să-mi arăt în public afecțiunea pentru propriul corp? Ce m-a făcut până acum să nu mă simt în largul meu la gândul că am un corp și să-l pun în valoare când dansez? Și mi-am dat seama că asta e una dintre eliberările personale pentru care-mi place să merg la tango.

I. era într-o zi aproape furioasă pe modul în care părinții, societatea, educația ne reprimă naturalețea naivă cu care ne naștem. O fi vreo conspirație universală a părinților cu școlile de tango. Unii ne dau peste mână de mici, ca nu cumva să devenim niște „stricate”, iar școlile de tango ne iau banii mai târziu, ca să ne redea încrederea în noi. Pe mine mama nu m-a lăsat nicio clipă să uit că am anumite îndatoriri de fată cuminte, iar restricțiile astea picurate ani de zile în mintea ta sunt de natură să-ți ucidă orice tendință de a-ți pune vreodată trupul în valoare, de teamă ca nu cumva să se creadă că faci avansuri indecente. Sigur că de atunci am traversat și eu una-două revoluții sexuale, ba declarativ par… destul de libertină, dar la un anume nivel, nebănuit, se pare că am rămas aceeași fată timidă care are probleme de acceptare a senzualității și de savurare a plăcerilor vinovate.

Știu chestiile astea par aberații pentru fetele de azi, dar pe vremea mea cam așa gândeau mamele. Politica pronatalistă din comunism, combinată cu o pudibonderie oarecum normală a societății pentru vremurile alea (chiar dacă pe alte continente se trăia flower power) și-au pus amprenta în felul ăsta pe viața câtorva generații, și nu numai pe viața sexuală, cum s-ar fi crezut.

În ultima lună am dublat numărul de ore de tango la EPT. Încă nu am avut curajul să merg la o milonga. Și practica cu mai mulți dansatori de la alte școli e deocamdată ca o olimpiadă pentru mine, dar vine el și momentul ăsta. Cu siguranță există un progres în mica mea evoluție, dar o altă descoperire a fost aceea că eșecul vine când te aștepți la prea mult. Cu cât te duci mai încărcat de așteptări, cu atât cresc șansele să pleci dezamăgit. Cu alte cuvinte, la tango să nu te duci ca la pomul lăudat. Încă o ocazie pentru cunoscători să spună că în tango e ca și în viață…. Orele mele de tango au semănat în ultima lună cu o relație din aia în care ba te vrea, ba te ignoră. Au fost seri în care am plecat de acolo plină de adrenalină și cu fluturi în stomac – da, am înțeles că există îndrăgosteala de o tanda ;) – și seri în care m-am mișcat ca un fund crispat și fricos să nu alunece pe gheață. Am savurat deopotrivă dansuri stângace cu începători – mai ales când eu m-am simțit mai avansată și n-am mai avut inhibiții sau emoții – dar și plăcerea de a te lăsa condusă de „un bărbat cu experiență”, cum îi place tot lui I. să spună, atunci când vrea să învețe niște pași de la un avansat.

Trebuie să recunosc că e foarte plăcut roller-coaster-ul ăsta din viața mea, care mă face să trăiesc abia acum, la 40, ceea ce ar fi trebuit să gust în adolescență: descoperirea propriului trup, a faptului că poate fi plăcut să-l pui în valoare și să te lași cu el și cu toate senzațiile adiacente în brațele unui „bărbat cu experiență”, fără ca asta să însemne ceva rău, compromițător sau rușinos. Dimpotrivă :)

*

Ca să știți și voi cum îmi bate mie inima de două ori pe săptămână, ascultați aici :)