[english here]
Cand am inceput eu sa
dansez tango nu aveam nicio idee ce univers complex presupunea: nu doar dansul,
ci si sentimentele, dependenta, pantofii, hainele, partenerii, relatiile,
viata… Fiecare aspect implica un anumit fel de atingere, fie ca atinge sufletul,
sau ratiunea, sau pielea, sau… ce vreti voi!
Pentru ca stiu atat de
putine despre hainele de tang, dar am ajuns sa inteleg ca reprezinta un aspect
important, i-am luat un interviu creatoarei mele preferate de tinute de tango
(pe care cu mandrie o pot numi prietena mea): Nana, din Romania. Puteti vedea
colectiile ei, impreuna cu articolele si munca ei in tango, pe blogul ei:
LaSastresa.
Tot ce pot sa spun este
ca hainele de tango facute de ea au fost primele tinute de tango pe care le-am
cumparat. Ea a fost cea care a reusit sa ma educe in directia asta : )
Inca sunt admiratoarea ei inflacarata pentru ca are imaginatie, are
determinare, tine la calitatea pe care o ofera, iar hainele ei chiar lasa o
atingere memorabila pe piele!
Ah! Iar fusta petrecuta
in fata, de un fel de mov`despre care vorbeste in interviu, prima ei haina de
tango vanduta, este a mea! Sunt mandra de asta, Nana, asa ca daca tu nu ai dat
nume, iata ca dau eu ; )
Si in poza de cover
Ellinor Westrup, partenera lui Ney Melo, poarta tot haine de tango semnate
LaSastresa, facute de Nana. (Multumim Ellinor pentru poza!)
Luati-va tmp sa cititi
tot, pentru ca interviul contine o imagistica de exceptie din Universul
Tangoului. Sper sa va bucure!
Nana: De fapt,
daca stau sa ma gandesc, ca am ajuns la tango tarata, cu forta, incep chiar si
eu sa cred ca “
Tango
choose me”. Nu vroiam tango, nu-mi trebuia tango, nu-mi placea tangoul de
care stiam eu, aveam alte apasari pe vremea aceea; am ajuns acolo ca s-o
insotesc pe o prietena care isi dorea tango, si m-am dus ca sa scap de gura si
telefoanele ei... mergeam cu clasa (la cursurile de dans de societate, profu'
ne-a anuntat ca duminica mergem toti in grup compact la tango. Zic, bine,
mergeti ! :)) ei s-au cam pierdut pe drum … eu, care am zis NU, am cam ramas
:))
Cand si de ce ai
inceput sa faci haine de tango?
Nana: In primele
luni de cursuri de tango, cand mergeam la milongi saptamanal, am inceput sa
caut haine pentru tango, evident pe piata nu gaseai nimic care sa corespunda cu
imaginea sablon, pe care toti o avem la inceput in cap la inceput, aia cu
ciorapi de plasa si trandafiri in dinti, si ca urmare am inceput sa-mi fac
singura tinutele.
Aveam ceva experienta,
facusem pijama de finet maimutei Kitty cand aveam cinci ani, facusem fuste de
hartie creponata vecinelor de la bloc la serbarile improvizate in spatele
blocului pe la sapte opt ani, imi facusem mie si pritenelor rochii cu crinolina
pe la doisprezece ani, tinutele de discoteca pentru Vox Maris mi le faceam
singura in liceu, rochia de bal de la sfarsitul liceului a fost creatie
proprie, in facultate imi faceam mie si colegelor fuste, pantaloni de stofa,
camasi, bluze, scurte si hainute de stofa mai groasa, am facut chiar si haina
si sacou barbatesc cu guler tatarasc. Cand m-am angajat toate costumele,
taioarele, fustele, pardesiiele, camasile mi le-am facut singura. Toate
tinutele de nunti, botezuri si cumetrii tot eu mi le-am facut.
Toate sub ochiul critic
si aspru al tatei (specialist in décor si costum pentru televiziune) care imi
arata - in cartea mov a copilariei mele “Histoire du Costume” de Henny Harald
Hansen, traduit de danais par Jaqueline Puissant editure Flammarion 26 Rue
Racine Paris - cum a evoluat moda, cum si ce se purta, care erau proportiile,
specificul, infloriturile, trasaturile timpului, legat de istoria vremurilor,
antichitate, moyen age, rococo, renastere, romantism, clasicism, anii 1900, les
annes folles, perioada interbelica, postbelica, moda holywoodiana). El
superviza tot procesul, impotriva vointei lui, ma duceam si-l frecam cu fiecare
proba, si-i ceream parerea, si tot timpul imi zicea, “ridica talia aia mai sus,
ca iti face picioare scurte”, sau, “fa tivul ala mai scurt cu doua degete”
(dupa ce era totul finisat!) sau, “pune-i ceva parpaliu (adica ceva rosu) s-o
mai inveselesti” :)) sau, “auzi, da, fa-i ceva, pune-i un zbenghi ca n-are nici
un Dumnezeu” …!?!?! eram exasperata de cerintele lui, dar nu facem nimic fara
parerea lui. Mama ce ma mai linistea, “las-o domn'le asa, ca sta bine, e foarte
frumoasa asa!” Era un proces in care era implicata toata familia :))
De ce mi-am facut
singura? Intai pentru ca imi placea costumul, pentru ca mama imi facea mie
hainele cand eram mica, si pe ale ei, pentru ca acesta era modelul acsa, si
apoi pentru ca n-am gasit niciodata ceva pe marimea mea care sa-mi puna fizicul
in valoare; materialele si croielile post-comuniste erau de beleaua lumii, nu
stateau deloc bine pe corp, croiala era “socialista”, cu material putin care
dadeau senzatia de haine zgarcite si meschine, iar imprimeurile vai de lume.
Solutia cea mai la indemana a fost sa-mi fac.
Revenind la intrebare,
experienta aveam, dar, pentru tango, sa fac haine era o provocare. Era alt
ceva, necesita “research” pentru un “alt costum”. Am facut. Am purtat. Am fost
remarcata, atat de leaderi cat si de foloweri. Fetele m-au intrebat de unde ce
si cum... si daca nu fac si pentru ele :) Si asa a inceput totul. A durat ceva
pana am facut prima fusta pe care s-o poarte altcineva la milonga. Era o fusta
petrecuta, cu falduri in fata, movulie :) stiu cine o are, sa dam nume? :))
Mi-a fost foarte greu
sa dau primele fuste, pentru ca le faceam ca pentru mine. Mi-era greu sa ma
despart de ele. Dar in timp am reusit sa invat sa fac si asta. Si acum am piese
care imi doresc sa fie la anumite persoane dragi mie, ca in felul acesta am siguranta
ca le voi revedea din cand in cand, nu e ca si cum nu le-as mai vedea niciodata
:)
De unde iti vine
inspiratia?
Nana: Aaaammmm,
grea intrebarea asta, nu ma asteptam!
Inspiratie e pe peste
tot, chiar si de la birou... de la hainele colegelor din birou, spre exemplu.
Ma uit la show-uri de
tango dar nu ma mai surprind si nu ma mai atrag in ultima perioada.
Inainte imi imaginam
ceva si cautam sa fac in realitate produsul imaginatiei mele, dar era aproape
imposibil, pentru ca nu gaseam sa cumpar imprimeul pe care il aveam eu in
cap... si ma dadeam de ceasul mortii ca nu iesea ce visam.
Apoi, mi-am facut viata
mai usoara, si am luat-o invers. Cand am gasit o matase superba, mov-lila, din
care, un an jumatate nu am stiut cum vreau sa arate in final, si apoi, dintr-o
data, am stiut cum vreau sa fie. Acela a fost un punct important. A trebuit sa
astepte un an jumate, dar a meritat. Pentru ca trebuia exploatata tesatura care
plutea pe aer cu valurile apei, si curgea intr-un mod miraculos pe piele. Dar
sa fie si cu schepsis, sa se desfaca, fara s-o tai de-a dreptu'...sa se vada
picioarele pentru dans, sa dea si libertate miscarii si sa stea si pe tine fara
sa plece in imbratisare.
Si apoi, gresala. Da,
cele mai faine, deosebite si interesante lucruri au iesit din gresala, pentru
ca vroiam sa fac ceva, nu iesea ce vroiam si trebuia s-o dreg cumva, ca sa-mi
placa si cum necum, din artificii si incercari, din aproape in aproape, se
nasteau lucruri pe care nici nu le visam cand bagam foarfeca in material
initial.
Apoi, adevarul este ca
materialele, tesaturile si culorile ma inspira. Cand gasesti un imprimeul super
fain si trebuie sa faci ceva cu el, sa-l pui in valoare, si te obliga cumva, si
trebuie sa fie si in zona de tango, sa fie cu coada, sau cu colturi, sau in
diagonala, sau mai stiu eu. Eh, acolo e bataia de cap si cea mai faina parte, si
cele mai inedite lucruri.
In opinia ta, care
este relatia dintre un dansator de tango si hainele lui/ei?
Nana: Cred ca hainele te reprezinta, si stiu sigur ca fiecare are o
camasa preferata, o rochie preferata, o fusta preferata, un pantof preferat,
fiecare cu superstitiile sau cu fetisurile lui. Dar hainele vorbesc depre
persoana respectiva. Alegerea, poate inconstienta, reflecta starea si
personalitatea. Culorile au o mare insemnatate si sunt cele mai graitoare in
tango. Poti intui cum danseaza o doamna dupa felul in care este imbracata. Daca
poarta o rochie rosie, este foarte posibil sa fie foarte stapana pe ea, si sa
fie greu de prins, sa aibe un dans foarte personal, care iti doreste sa fie in
centrul atentiei si vazuta, sa se expuna. Daca poarta roz aprins persona
respectiva poate fi in acel moment foarte fericita! Daca poarta ceva negru din
cap pana in picioare s-ar putea sa fie incepatoare si timida, sau sa nu vrea sa
fie foarte abordata, sa fie mai interiorizata in dans... daca poarta ceva maron
s-ar putea sa fie foarte prietenoasa sau in cautarea prieteniei, si jucausa in
dans... daca poarta dantela...;) Cine stie? … Sunt mesaje transmise constient
sau inconstient audientei despre propria persoana.
Care este secretul
tau in crearea hainelor de tango? : )
Nana: Daruirea.
Implicarea. Sufletul, pentru ca pun suflet in ce fac. Atentia pentru detalii si
finisaje. Plusul de valoare. Nu-mi place sa amestec linii si culori. Un anumit
imprimeu cere o anumita croiala dupa parerea mea. Dintr-o bucata de material
incerc sa pun in valoare ori imprimeul, ori curgerea, ori atingerea, ori
culoarea, si sa obtin efecte. O floare asezata unde trebuie, un desen care sa
se arate numai cand faldurile se deschid intr-un giros, o transparenta sexy, un
slitz imprevizibil care te lasa sa vezi, dar nu prea mult. Seductia. Hainele
trebuie sa acopere cat trebuie cat sa te faca sa vrei sa vezi mai mult :) sa-ti
atraga privirea impotriva vointei tale. Acesta cred ca este secretul meu.
Cum te simti cand
vezi dansatoarele de tango in creatiile tale?
Nana:
Hipnotizata. Nu stiu de ce! Imi atrag privirea, si pot privi o tanda intreaga
numai acea persoana :)) Si ma minunez si eu ce frumos se vede :)) Si ma bucur
sa revad lucruri. Uneori sunt chiar fascinata, de cat de bine ii sta ceva
cuiva! Zic oau! Nici n-as fi crezut ca poate arata asa bine! Recunosc, imi face
placere sa le vad pe fete dansand purtand ceva facut de mine. Imi da
sentimentul ca daca le poarta chiar le plac si lor :)) Si uneori am senzatia ca
le fac mult mai feminine.
Cum ar trebui sa se
simta hainele pe piele in tango?
Nana: In primul
rand cred ca tangoul este o stare. Ca si un actor, atunci cand isi intra in
rol, costumul, decorul, lumina, sunt factori care il ajuta sa intre in pielea
personajului, sa-si intre in rol, asa si un tanguero/ tanguera, cand se
pregateste de milonga se pregateste sa intre intr-o stare, de tango. Hainele,
acesoriile, pantofii, parfumul, fardurile, papionul, bretelele, camasa, toate
te ajuta sa intrii in starea Tango. Hainele, cum se vad, si mai ales cum se
simt pe piele, te fac sa te simti intr-un anumit fel, si astfel, din
Cenusareasa care spala vase la bucatarie, punandu-ti o rochie fluida care iti
trezeste simturile, poti intra la milonga cu capul sus, simtindu-te ca o
printesa pe covorul rosu, si ca o regina pe pista de dans. Pentru ca daca te
simti bine, lucrul acesta radiaza din interior, si atrage. Si, da, un articol
de imbracaminte te poate face sa te simti in acest fel. Iti pui o fusta care
curge in ape si iti mangaie gambele, si dintr-o data iti schimba starea, iti
schimba atitudinea, iti schimba norocul :) iti schimba dansul.
Si cred ca hainele ar
trebui sa-ti ofere si o senzatie de siguranta, ca nu le pierzi de pe tine, ca
nu se invart, ca nu pleaca, ca nu aluneca, ca nu se ridica, ca nu ramai
dezbracata pe pista. Nu rade, ca s-au intamplat! :)) Povestim alta data :))
Ce “tips and tricks”
ai da dansatorilor de tango in ceea ce priveste hainele de tango?
Nana: Exista un
oarecare stil tango. Acela care arata ca esti tanguera din mama in fiica de
cinci generatii. Si dansatorii vechi se recunosc oarecum dupa acest stil de
imbracaminte. Acest stil se regaseste in marile festivaluri, in maratoane. Te
uiti pe pista si poti spune, da, aceasta este o tanguera “veche” cu patalamate,
si, da, si aceasta este … o noua tanguera, mai novice. Lucru care te plaseaza
intr-o ierarhie, si iti aduce parteneri de un anumit nivel. Nu stiu daca il pot
descrie in cuvinte. Un anumit gen de fuste, rochi, pantaloni top-uri, taieturi,
cozi, colturi, in nici un caz lucrurile care sunt acum la moda, in viata de zi
cu zi: fara fustite bufante gen gogosar, maneci din talie, mai degraba lucruri
curgatoare, pe langa corp, sa lase lejeritate de miscare corpului, topuri care
sa lase cat mai mult spatele dezgolit. Pentru domni sunt pantalonii aceea gen
bisnitari din anii '90, mai largi la genunchi, cu pense in fata in talie, si o
camasa slim, asta ar fi linia care mie mi-ar spune despre cineva ca este un
tanguero. Domnii mei, nu incercati pantalonii mulati, foarte in voga in ultima
perioada, mai bine ceva evazat si larg in partea de jos. Ah, si tre sa fie de
stofa! Nu blugi. In plus am descoperit ca stofa pantalonilor conteaza! E placut
sa simti pe glezna atingerea matasoasa a unei stofe de pantalon barbatesc... :)
Eu personal incerc sa
gasesc un compromis intre hainele de strada, si stereotipul cu trandafir in
dinti. Incerc sa pastrez ideia initiala, linia principala, originala, dar s-o
aduc in zilele noastre, purtabila la milonga din zilele noatre, cu un aer
fresh, rafinat, departe de vulgaritate, in trendul tanguero.
Corina: Mai sunt
inca 2 lucruri pe care as vrea sa le spun in completare: primul este faptul ca
Nana creaza si pentru dansatoare international, asadar daca incepeti sa-i
cunoasteti stilul creativ, il veti recunoaste si in afara Romaniei! : )
Si al doilea: MULTUMESC, Nana!
